Cum vrea administratorul judiciar Remus Borza să scoată Hidroelectrica din insolvență

Cum vrea administratorul judiciar Remus Borza să scoată Hidroelectrica din insolvență
Publicat: 03/03/2014, 11:33
Actualizat: 29/07/2014, 21:19

Administratorul judiciar Remus Borza a declarat că adevărații creditori ai Hidroelectrica sunt 12 bănci, care nu au fost citate de Curtea de Apel.

„Vom folosi contestația în anulare la Curtea de Apel, care este calea pe care o au la îndemână creditorii. Aceștia nu au fost citați de Curtea de Apel la termenul de marți. Adevărații creditori ai Hidroelectrica sunt 12 bănci, care însă nu au fost citate. Instanța a spus că nu a fost nevoie să fie citate”, a precizat Borza.

Adunarea Generală a Acționarilor a Hidroelectrica l-a numit vineri ca administrator special al companiei pe Gabriel Dumitrașcu, șeful Direcției Privatizare din Departamentul pentru Energie, potrivit unui comunicat al companiei de stat.

Printre atribuțiile administratorului special se numără și propunerea unui plan de reorganizare a companiei aflată în insolvență.

„Împreună cu administratorul judiciar, Euro Insol, vom relua etapa finală a ieșirii din insolvență și, în același timp, vom pregăti societatea pentru reluarea cu succes a procesului de listare la bursă (programat pentru luna iunie – n.r.). În pofida momentelor mai grele prin care trece, Hidroelectrica are o poziție financiară solidă, active importante și valoroase și rezultate foarte bune în ultimul bilanț, ceea ce mă îndreptățeste să asigur că societatea va rămâne integral în proprietatea celor doi acționari, statul român și Fondul Proprietatea”, a declarat Dumitrașcu în comunicat.

Potrivit lui Borza, Hidroelectrica a înregistrat anul trecut un profit brut de 900 milioane de lei și o cifră de afaceri de circa 3 miliarde de lei.
Hidroelectrica a reintrat în insolvență după ce Curtea de Apel București a admis recursurile formulate de traderii de energie Alpiq, Energy Holding și EFT, dar și de Andritz Hydro, Alro, Elsid Titu și Direcția Venituri Buget Local Sector 2.

Astfel, Curtea de Apel a admis recursul formulat de Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustries, Energy Holding, EFT AG, EFT România, Andritz Hydro și Direcția Venituri Buget Local Sector 2 împotriva sentinței Tribunalui București din 26 iunie 2013 prin care a fost închisă procedura de insolvență a Hidroelectrica și a trimis cauza spre rejudecare, potrivit datelor Fondului Proprietatea, acționar minoritar al producătorului de energie.
Totodată, instanța a admis și recursul înaintat de Alpiq RomIndustries privind denunțarea unilaterală a contractului de vânzare – cumpărare energie.
Alro Slatina, Elsid Titu și Alpiq RomIndustries au câștigat recursul privind tabelul preliminar al creditorilor, astfel că Tribunalul București va judeca și această cauză.

Alro a avut câștig de cauză și în dosarul privind măsura de aplicare a clauzei de forță majoră, Curtea de Apel trimițând și acest dosar spre rejudecare la Tribulaul București. Hidroelectrica a activat în 2011 și 2012 de două ori clauza de forță majoră, ca urmare a secetei care a dus la scăderea debitelor râurilor.
Curtea de Apel București a admis și recursul firmelor Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustrie privind opoziția deschiderii procedurii reorganizării și a trimis cauza spre rejudecare.
Administratorul judiciar al Hidrolectrica, firma Euro Insol, a denunțat în vara lui 2012 contractele de furnizare a energiei încheiate cu Alpiq RomIndustries și Alpiq RomEnergie, firme din grupul elvețian Alpiq, Energy Holding, EFT România și EFT AG (Elveția).

Borza afirma în septembrie 2012 că valoarea sumelor cu care au dorit să se înscrie așa-zișii „băieții deștepți” în tabelul preliminar al creditorilor Hidroelectrica, aflată în insolvență, se ridică la 870,5 milioane lei, pretențiile fiind respinse de administratorul judiciar.
Singurul trader de energie care a solicitat despăgubiri ca urmare a denunțării contractelor bilaterale a fost Alpiq Romindustries, care a cerut 527,7 milioane de lei, spunea Borza.
El menționa că restul firmelor au cerut despăgubiri pentru beneficii nerealizate în perioada în care Hidroelectrica a activat clauza de forță majoră din cauza secetei.

În ianuarie 2013, Euro Insol a denunțat actele adiționale la un contract de 71,5 milioane de euro încheiat între Hidroelectrica Andritz Hydro din Austria pentru retehnologizarea hidrocentralei Gogoșu de pe Dunăre.

Hidrolectrica s-a aflat în insolvență în perioada iunie 2012 – iunie 2013, principalul motiv fiind vânzarea energiei la prețuri sub nivelul pieței prin contracte preferențiale încheiate cu „băieții deștepți” din energie.

Euro Insol a arătat, într-un raport privind cauzele insolvenței companiei de stat, că acordurile bilaterale de vânzare a energiei au generat pierderi de 1,2 miliarde de euro în perioada 2006-2012, din cauza prețurilor mici la care beneficiarii au cumpărat electricitatea.
Statul controlează 80,05% din capitalul Hidroelectrica, iar Fondul Proprietatea are o participație de 19,94%.
Hidroelectrica are o capacitate de producție instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităților de producție din România, și asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
A doua recalculare a pensiilor. Are loc tot în 2024. Pensionarii, puși la plată
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?